* Cît de greu e să scrii despre un autor pe care-l aprofundezi! Îndrăznesc să spun că o condiţie a unui bun comentariu e o anume superficialitate a informaţiei. Prea multe amănunte te sufocă, împiedicînd propria-ţi sensibilitate şi propria-ţi fantezie să respire liber. Ne vine în sprijin Goethe: "Foarte multe lucruri le-am cunoaşte mai bine dacă n-am vrea să le cunoaştem prea exact".

* În actul liric, bucuria şi spaima coexistă.

* "Ca să fii fericit, îţi trebuie un stomac bun şi un suflet rău" (Fontenelle). Curios că nefericirea ar putea fi definită exact prin inversul acestei ecuaţii.

* N-ai altă soluţie: trebuie uneori să vorbeşti cu oamenii, închipuindu-ţi că vorbeşti cu zeii.

* Speranţa: latura feerică a voinţei.

* O naivitate primitivă, fioroasă, parcă populată cu dinozauri.

* Banalitatea e un stigmat al evoluţiei fiinţei. Copilăria nu poate fi niciodată banală.

* Cît de uşor, de cald comunică oamenii între ei, ca bolnavi internaţi! Într-un spital, umanitatea e aproape tot atît de nudă ca într-o morgă.

* În centrul fiinţei noastre sufleteşti se află generalităţi, stări, concepte, emoţii care în lipsa unei expresii salvatoare pot friza banalitatea. Decantîndu-le în idei şi-n imagini, ne dăm seama că pentru a deveni "creatori", ne superficializăm. Părăsim miezul greu de trăire confuză în favoarea ingeniozităţii, care se susţine mai mult prin ea însăşi decît prin trăirea noastră.

* Vorbirea ca simplă angoasă a tăcerii.

* Au devenit oare românii mai frumoşi? Preumblîndu-mă prin Cluj, la mai bine de patru decenii de la terminarea facultăţii, mă izbeşte mereu marea diferenţă dintre chipul tinerilor (mai cu seamă al fetelor) de azi şi chipul lor de odinioară, marcat parcă de o mizerie istorică ce a acţionat pe plan somatic nu