O mamă - egolatră dintotdeauna şi cochetă încă - îşi clamează dreptul la nepoţi. Prilej pentru fiică de a-şi rememora motivele ratării existenţiale. Aşa ar putea fi rezumat subiectul piesei scriitoarei scoţiene Sharman Macdonald, nu însă şi tema pe cît de profundă, pe atît de delicată şi cu atît mai puţin spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, semnat de Ada Lupu. O montare în care implicarea realizatoarei a fost substanţială, începînd cu traducerea şi terminînd cu viziunea, după cum o indică şi înlocuirea titlului original - When I Was a Girl I Used to Scream and Shout - cu un altul, adecvat întrutotul reprezentaţiei în cauză: Beatles...şi toată lumea era a mea!
Acest text - posibilă replică modernă la opera clasică a lui Franz Wedekind - a cucerit-o de la primele pagini pe tînăra regizoare care l-a proiectat imediat în spaţiul scenic, materializîndu-i semnificaţiile psihanalitice şi sociale printr-o inedită configurare scenografică şi muzicală.
Decorul unic înfăţişează în deschidere o perdea de vis: mulţime de păpuşi suspendate, undeva la graniţa ambiguă dintre amintire şi imaginaţie. Aburul inefabilului astfel instituit nu se va mai risipi nici o clipă , întreţinut de magia sonoră a faimoaselor melodii Beatles, ale formaţiei asimilate revoluţiei sexuale, frondei generaţiei de la mijloc de secol XX. Regresia în copilărie şi respectiv în adolescenţă e parafrazată prin şlagăre nemuritoare - Yesterday, When I'm Sixty-Four, Yellow Submarine, Let It Be, Don't Let Me Down, All You Need Is Love, Love Me Do - încărcate de sugestii asemeni unor insolite madlene proustiene. Şi aceasta în condiţiile în care este imposibil dialogul dintre protagoniste. Morag - mama castratoare, afectată şi superficială, dar nu mai puţin demnă de milă - rol îmbogăţit de Clara Flores din spaima de "compoziţie" necesară - şi Fiona - fiica matură, aparent apatică şi