Stimată Redacţie,
De curînd revista dumneavoastră (nr. 34, 30 august, 2000) a publicat la rubrica Cronica Ediţiilor articolul Din nou despre tragedia aromânilor de Z. Ornea. Este fără îndoială o temă culturală, lingvistică, socială şi istorică importanţă şi este meritul revistei şi al autorului de a discuta această temă care a fost mult timp marginalizată în perioada dictaturii comuniste în pofida unor încercări individuale remarcabile de a o aborda, de a face cunoscute folclorul aromânilor precum şi contribuţiile culturale şi ştiinţifice ale diferitelor individualităţi de origine aromână. Această temă preocupă şi alte publicaţii din România, fapt relevant şi util pentru generarea unui dialog semnificativ asupra întrebărilor legate de istoria, identitatea, rolul şi destinul aromânilor.
Eu însumi sunt de origine aromână, fapt care nu trebuie identificat nicidecum cu pretenţia de a fi expert în problemele aromânilor. Ceea ce mi se pare semnificativ pentru contextul de faţă este faptul că atît eu cît şi toţi aromânii pe care i-am cunoscut direct am considerat întotdeauna că aromânii sunt parte integrală a poporului român indiferent de distanţa spaţială, de graniţele politice, de diferenţele impuse de variatele dialecte, de unele tradiţii specifice fiecărei zone istorice. În cazul aromânilor pe care am avut şansa să-i cunosc direct şi care au migrat în România din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia am întâlnit curent expresia "am plecat din locul natal pentru a veni în patria-mamă". Locul, pământul natal fiind în Albania, Bulgaria, Grecia etc. iar "patria-mamă" fiind România. Sintagma "patria-mamă" are o semnificaţie metaforică dacă ne gândim la etimologia termenului "patrie".
Prezentarea pe care o face domnul Ornea cărţii Studii aromâne de Gheorghe Carageani, lucrare cu un cuvînt înainte de Nicolae Şerban Tanaşoca, Editu
