Sintagma "oameni de fotbal" innebuneste multa lume. Pentru aceasta eticheta unii pun la bataie averea intregii familii. Altii pleaca de jos, dau la inceput din coate pentru ca apoi sa calce si pe cadavre pentru a obtine "certificatul", ce poate aduce o capatuiala la care nici nu visase vreo ramurica a arborelui genealogic al subiectului. Datorita diversitatii stilurilor aparute si a inexistentei unei retete sigure sau a unor criterii clare, lumea "oamenilor de fotbal" autohtoni este foarte pestrita: fosti fotbalisti submediocri pentru care limba romana reprezinta o mare necunoscuta, persoane a caror inalta calificare era, pina mai ieri, arta de a turna (unii, in pahare, altii, pe unde puteau...), lideri de sindicat, patroni de succes, oameni care au facut furori prin facultati de unde au deprins o arta manageriala deosebita si chiar profesori universitari. La divizia A si uneori chiar mai jos, toti acesti oameni au totusi un numitor comun, opulenta, tradusa prin limuzine ultimul racnet, haine fine (chiar daca multi mai poarta la costume Hugo Boss clasicele sosete albe cu trei dungi orizontale) sau consistente conturi "verzi" in banca. Trecind de la planul general si facind un "zoom" asupra Iasului, se poate spune ca, dupa '89, Poli a fost la moda, trecind prin mai toate variantele posibile de conducatori. Fosti fotbalisti (tandemul Bucu-Ursu, apoi Lupulescu), patroni (Cirlan, Hodea), emanatii politice (Miron) sau de alta natura (Drutca) au stat pentru o perioada in fotoliul (pardon, la Iasi este scaun) de presedinte. Reteta succesului nu a fost insa gasita sau cind acest lucru s-a intimplat, ea a fost pierduta repede. La ora actuala, in ciuda opozitiei "elefantilor", tendintele moderniste apar, desi inca timid. Vremea smecherasilor, a celor care traiesc doar de pe urma fostului nume de jucator incepe sa apuna, la putere urcind persoane care nu trebuie sa rasfoiasca D