•Noua structura de conducere trebuie sa demonteze bilantul raportat pe primul semestru, astfel ca nu este exclus ca, pe langa banii pe actiuni, cehii sa ceara chiar si dividende
Firma ceha Zelezarny Veseli solicita in continuare Fondului Proprietatii de Stat (FPS) restituirea celor trei milioane de dolari, reprezentand contravaloarea pachetului majoritar de actiuni pe care cehii au platit-o la Tepro. In urma deciziei din 20 octombrie a Curtii Supreme de Justitie, contractul de privatizare de la Tepro a fost anulat, partile revenind la situatiile anterioare semnarii acelui contract. Cu toate acestea, FPS sustine in continuare ca inca nu se stie exact care sunt consecintele legale ale respectivei sentinte a instantei supreme, fapt pentru care nu a dat curs solicitarii venite din Cehia pentru restituirea celor trei milioane de dolari. In cazul in care FPS ar raspunde solicitarii venite din Cehia, ar recunoaste ca nu intentioneaza returnarea acestor bani, astfel ca Zelezarny Veseli s-ar putea adresa instantei pentru rezolvarea acestui caz.
"Aceasta situatie trebuie rezolvata cat mai rapid, deoarece firma ceha poate actiona FPS in instanta si poate cere chiar penalitati pentru cele trei milioane de dolari, care s-ar ridica la o suma destul de consistenta. Problema consta in faptul ca inca nu a fost stabilita cu exactitate situatia financiara a societatii Tepro, daca se pleaca de la pierderi sau de la castig. In cazul in care s-ar da crezare raportului financiar prezentat de cehi dupa primele sase luni ale anului in curs, in care Tepro aparea cu profit, nu ar fi exclus ca Zelezarny Veseli sa ceara dividende", a spus seful FPS Iasi.
Inregistrarea de profit la sfarsitul primului semestru al anului in curs a parut ciudata, atata vreme cat datoriile si pierderile societatii se ridicau la acea vreme la peste 220 de miliarde lei.
Mihai ANDREI