Doua mari semne de intrebare ale ultimilor o suta de ani, sau, daca vreti, ale intregii istorii: sponsorul si cultura. Intre cele doua cuvinte legatura este extrem de puternica, deoarece cultura fara o sursa de venituri nu exista, in vreme ce sponsorul nu ar putea exista daca nu ar avea cui sa-i incredinteze, cu mare generozitate, surplusul venitului sau. La randul sau, sponsorul nu ar putea sa existe fara o economie cat de cat dinamica, astfel ca relatia trebuie completata: sponsorul, cultura si economia.
De ce primele sunt doua din marile semne de intrebare? Mai intai, dintotdeauna au fost greu de gasit sponsorii, mai ales intr-un sistem economic bazat pe un cadru legislativ care nu prea ia in considerare astfel de gesturi. Imediat dupa 1989, Romania a devenit un paradis al unui gen de sponsorizare venita din exterior, care a purtat mai exact denumirea de "ajutoare din strainatate". Vreme de doi-trei ani, in Romania au intrat sute de tiruri incarcate pana la refuz cu tot ceea ce prisosea Occidentului sau, mai exact, cu tot ceea ce nu-i mai era de folos. Chiar daca la un moment dat atinsese cote destul de mari, "sponsorizarea" romanilor de catre strainatate s-a incheiat, desi prematur, mai ales atunci cand sponsorii din strainatate au aflat ca sponsorizarile lor nu ajungeau unde trebuie, ci in anumite buzunare, deja ghiftuite, dar mereu dornice si neincapatoare. Dupa incheierea acestui capitol, a inceput adevarata drama a sponsorizarii romanesti, in care ajutoarele celor cu dare de mana catre cultura sau catre alte domenii care traiesc din astfel de surse, au fost direct proportionale cu mersul economiei romanesti. Unul din cele mai bine sponsorizate domenii a fost sportul, mai ales pentru impactul pe care acesta il are asupra populatiei. Rationamentul sponsorului roman a fost destul de simplu: banii pe cultura sunt aruncati in vant, caci cate persoane v
