Stam si numaram pe ultima suta de metri a anului 2000. Cel supranumit in toate felurile. Anul Apocalipsei, ultimul an al mileniului, anul celor mai mari minuni etc... etc... etc.
De fapt, suntem pe ultimii 14 metri, daca asociem zilele care au ramas cu metri, doar din cauza sabloanelor de care nu mai scapam, lingvistic vorbind.
Pentru ca nimic deosebit nu se mai poate intampla in aceste zile, nici chiar inspaimantatoarea Apocalipsa, putem sa tragem si noi o linie si sa socotim. Ce-a fost anul 2000 pentru noi, sau, hai sa spunem, pentru cultura, daca tot suntem in coloana unei astfel de pagini.
Totul a inceput chiar de la... inceput, adica din ianuarie, cand a debutat Anul Eminescu, declarat an international, pentru care s-au alocat sute de miliarde lei si in numele caruia s-au petrecut atat de multe. Intr-un anume fel, "Eminescu a fost privatizat", dupa cum se exprima un prieten scriitor. Toata lumea a venit cu proiecte, s-au publicat sute de carti, s-au reeditat editii, albume... de toate. Si multi au castigat de aici, deoarece, pe langa cheltuielile reale, s-au "tras" comisioane, au functionat tipografii, edituri, librarii, targuri de carte. S-au organizat spectacole, festivaluri, expozitii... Eminescu a dat de mancare unei armate intregi de scriitori, artisti, functionari dar, din pacate, si aici nu e vina lui Eminescu, pe fondul dezgustului social fata de situatia economica, oamenii nu au reactionat la nivelul asteptat. Dar parca e mai bine ca banii s-au cheltuit asa, chiar daca sunt si unii care s-au imbogatit, decat sa se duca in privatizare, subventii si, implicit, in buzunarul unor tepari de meserie care stiu sa traga tunul si din piatra seaca.
Aceasta a fost cu Eminescu, marfa buna, produsa cu sau fara desfacere.
In rest, anul acesta, mediul cultural a functionat aproape la fel ca in ultimii ani si, desigur, un pic mai p
