Imi vine destul de greu sa scriu ceva despre anul care se pregateste sa incheie, iata, mileniul doi. Nu ca mi-ar fi teama sa nu esuez in patetic, in derizoriu sau in conventionalisme ieftine. In principiu, nu am nimic cu patetismul, derizoriul sau conventionalismul, fie el si ieftin. Pina una-alta, as putea sa scriu un text despre nimic sau despre orice, un ravas la sfirsit de mileniu, o chestie acolo. Un plugusor in stil Urmuz, ceva. O strigatura. Sau o compunere libera incheiata inevitabil cu: „Ce frumos a fost in anul 2000!“. Dar e tare greu sa scrii despre orice si despre nimic (au incercat si altii: Mallarmé, Flaubert...). In ce ma priveste, nu sint atit de ambitios.
Anul trecut pe vremea asta, unii milenaristi se agitau in legatura cu venirea apocalipsei. Iata ca acum nevroza a trecut. Pina si apocalipsa electorala care se prefigura imediat dupa 26 noiembrie a fost aminata. N-a iesit Vadim, a iesit Iliescu, ceea ce, vor spune pesimistii, nu e decit e un fel de pregatire a terenului. Schimbarea prefixului (2 in loc de 1) nu a dus nici la blocarea retelelor de calculatoare. „Apocalipticii“ vor incerca sa ne convinga insa ca mileniul trei incepe cu 2001, cind va avea loc, in sfirsit, sfirsitul lumii, anticipat de alegerile anticipate. Doamne fereste! Personal, nu ma mai mira nimic. Vorba unui cunoscut poet contemporan (nu spui cine, va las pe dvs. sa ghiciti; sigur nu veti reusi): „cu o cafea si o tigara aprinsa astept Apocalipsa/Sper sa nu cedez si sa-adorm, deja am pierdut eclipsa“.
Ceea ce este sigur e ca (urmeaza partea de conventionalisme ieftine) mileniul trei ne va gasi mai batrini cu un an – sau cu un mileniu –, dar la fel de plini de sperante, de proiecte, de spaime si de ingrijorari ca si in anii trecuti (unii mai mult, altii mai putin; media ponderata e oricum aceeasi). Vom intra in noul an cu acelasi tambalau stereotip ca si i
