Dan STANCA

Domnul clipei

Prefata: Dan Gradinaru, Editura ALLFA, Colectia „Romanul romanesc contemporan“, Bucuresti, 2000, 232 p., f.p.

Am observat ca Dan Stanca nu prea e comentat de condeiele fine ale revistelor literare romanesti. Si nu e o ignorare din cauza lipsei de valoare – exista autori mult mai putin importanti care sint recenzati cu regularitate. Cred ca acest autor stirneste nemultumirea tocmai pentru ca are o reteta sigura (simpla sau simplista, ramine de discutat) de produs literatura. Un alt motiv pentru care este ocolit ar fi o anume prejudecata despre literatura care persista in cercurile inalte: experiment=rafinament=calitate; accesibil=facil=superficial. Lucrurile nu sint asa de simple.

Dan Stanca este unul dintre cei mai prolifici romancieri de dupa ’90 (daca nu cel mai prolific). Din 1992 pina acum a publicat zece romane, trei carti de eseuri si un volum de proza scurta. Iata un autor care tine sa-si asigure iesirea din anonimat prin cantitate, in primul rind (ceea ce nu e automat un lucru rau). Dupa o asemenea bibliografie intr-un timp atit de scurt (noua ani) portretul robot se apropie de profilul unui autor comercial, unui bestsellerist. Si n-ar fi departe de adevar. Dupa nouazeci au fost redescoperiti un Eliade si, mai ales, un Culianu; ei au fost printre ultimii eroi (alaturi de Cioran, citeva carti de memorialistica etc.) care au beneficiat de tiraje mari si de niste receptori insetati de libertate in lectura in acei primi ani. Dan Stanca utilizeaza o materie prima extrasa din opera celor doi autori (teme din Culianu, stilul fantastic din literatura lui Eliade). Majoritatea romanelor sale contin o trama usor identificabila: situatii politice contemporane amestecate cu intrigi fantastice. Acest melanj nu este unul de tip sud-american cum s-ar parea. Amestecul este mai degraba unul dintre tinarul El