Saul Bellow, la peste optzeci de ani, a produs un nou copil, cu o nouă soţie, şi un nou roman, Ravelstein, scris la optzeci şi cinci de ani şi apărut în anul 2000.

Roman controversat, care a stîrnit mare vîlvă, dar deloc ridat de vîrsta autorului, dimpotrivă, păstrînd cu prospeţime spiritul caustic, subtilitatea intuiţiei, acuitatea observaţiei psihologice, luxurianţa erudiţiei, proprii marelui prozator, singurul scriitor american laureat al premiului Nobel aflat încă în viaţă.

Apropierea de senectute a marcat scrierile lui Bellow doar printr-o puternică accentuare a filonului autobiografic - prezent în toate operele sale dar ceva mai camuflat, mai stilizat şi literaturizat, căpătînd însă acum o notă de comunicare directă, aproape de confesiune. Ravelstein reproduce tiparul cunoscut cititorilor români din Darul lui Humboldt: naratorul (recte Bellow) aflat în imediata intimitate a unei celebrităţi literare, în primul roman, şi filosofice în cel de-al doilea, povesteşte şi comentează viaţa, caracterele, ideile, avatarurile respectivelor personaje, după moartea acestora. Interferîndu-le neabătut cu episoade din propria sa viaţă, cu ideile, avatarurile, spaimele existenţiale, impresiile şi expresiile proprii. În ambele romane personajul titular reprezintă o personalitate reală: poetul şi eseistul Delmore Schwartz în Humboldt şi profesorul de teorie politică Allan Bloom, devenit Ravelstein. În realitate, acesta din urmă a scris în 1987, la îndemnul lui Bellow, o carte de apărare a valorilor clasice şi de înfierare a învăţămîntului american modern, carte prefaţată de Bellow, care

i-a adus lui Bloom un succes fabulos şi o avere colosală. Bolnav de sida în urma relaţiilor sale homosexuale, în pofida conservatorismului clasicist pe care-l clama, Bloom alias Ravelstein îi cere, în ultimul său an de existenţă, prietenului Bellow să-i scrie povestea vie