orizont
marelui mentor Laurenţiu Ulici,
in memoriam
miei răscolind din spuze foc tânăr,
trupului bezna-i face transfuzie
orizontul ca o suliţă albă trece
prin somnul biciuit de părinţi,
un zălog într-o antologie de fatalităţi eşti
singur între epicentrul amurgului
şi memorie;
ridicol cor negru - mâinile scribului
nu pot fi îngropate
ele cresc pururi peste punctele cardinale
precum ţipetele zburătoarelor în
exod, precum funiile apelor peste coifuri
ele nu pot fi îngroapte, ard dizolvându-se
în scriitura lor indescriptibilă, roşie, roşie.
sub divinul cuţit răsucit în crepuscul
raza ne descăleşte
să ardem cărţile până iese din ele
soarele antic.
unde aţi fost voi îngeri paznici de
stalactite
din somnul din care nu-i ridicare să-l
chemaţi pe mirele rănilor voastre?
o, comedie, în bulbul lămpii stinse
stai ghemuită
după un solz de şarpe prin care nici
un ochi muritor moartea nu-şi vede...
fiul fierarului
mâini de aer trag
funiile de aer
ale clopotelor de aer
prin trupul său trec
lungi stelele de plumb
ale învierii,
pescarii cu pânzele nesfârşite
urletele, haitele nesfârşite
balerinele ieşind una din alta
şi tatăl căutând muntele roşu
zicând: tu du lemnele
eu duc focul şi cuţitul
lama umedă ne e
de ajuns să vedem de
unde vin zorii.
eschaton
la geamul mic râd de mulţimea
care se pregăteşte de sfârşitul lumii
în nămol îşi îngroapă aurul
în peşteri orologiile violente,
cărţile vor arde mai întâi
adio scribi, vanitate!
dar vii tu
merele tale îi plac împăratul
