Sub diverse titulaturi şi tutele, Festivalul filmului studenţesc a reuşit să străbată (i)epocile; nimeni n-a numărat cîte zeci de ediţii au fost, în fapt, pînă acum; cert este că, sub numele CINEMAIUBIT, şi într-o formulă internaţionalizată, fenomenul a ajuns, iată, la a 5-a ediţie.
Zice rectorul UATC-ului, Florin Zamfirescu, în deschiderea caietului program: "O linişte încrezătoare mă cuprinde pe mine, actor de teatru şi de film. Avem continuitate în această... discontinuitate a tranziţiei". Într-adevăr. Într-o lume a atîtor discontinuităţi, e stenic să vezi rezistînd eroic un asemenea bastion (poate ultimul) de supravieţuire cinematografică. Doar că, totuşi, e prea puţin pentru liniştea noastră!
Împrejurările au făcut să văd, din cele trei zile de festival, doar ultima seară: Gala de premiere. Acelaşi cocteil emoţional intrat, de multă vreme, în tradiţie: rumoare euforică, îmbulzeală, aplauze, "texte", fluierături, un amestec de serbare şcolară şi sărbătoare de familie. Doar că, parcă, faţă de alţi ani, în atmosfera generală plutea un plus de vulgaritate, de sărăcie, de devălmăşie şi de necivilizaţie (de-ar fi numai zumzetul continuu din sală şi telefoanele mobile care sunau ca la balamuc; dar probabil balamucul e, prin comparaţie, un loc mult mai liniştit). E surprinzătoare, pentru o universitate printre altele şi a artei spectacolului, această incapacitate de a pune la punct o festivitate, în înţelesul înalt al cuvîntului. De pildă, pare greu de crezut că, într-un spaţiu cu atîţia tineri actori şi scenarişti în ebuliţie, pentru prezentarea Premiilor de excelenţă (acordate actorului Mitică Popescu şi inginerului de sunet Anuşavan Salamanian), s-au putut auzi două texte scrise şi citite absolut lamentabil!
Judecînd strict după imaginea acestei Gale, s-ar putea spune că semne pentru o "linişte încrezătoare" nu prea sînt. Faţă de alţi ani,
