Sub numele Stelian Popeşte era cunoscut Stelian Popescu în lumea politică, culturală şi a presei, cel ce devenise din 1914 conducătorul cunoscutului ziar întemeiat în 1888 de italianul Luigi Cazzavillan. Acest nume de Popeşte avea două conotaţii. Cea dintîi se referea la fosta sa calitate de amant al bătrînei doamne Cazzavillan (fiind delegat, ca magistrat, să autentifice testamentul lui Cazzavillan) cu ajutorul căreia, treptat, a acaparat conducerea ziarului. Şi a doua conotaţie se referea la propensiunea sa spre distrugerea adversarilor, reali sau închipuiţi, popindu-i sistematic şi fără istov. În memoriile scrise în 1940-1944, îşi închipuie o viaţă curată de porumbel şi constant suitoare, pe care editorul său, dl Ioan Opriş, o validează ca atare, prezentîndu-l drept un justiţiar, care ar fi muncit onest şi cu cuget curat. Sînt convins că dl Ioan Opriş n-a citit măcar un an din colecţia Universului de vreme ce îi poate da dreptate sinistrei figuri a presei româneşti. Şi, rareori, în notele care însoţesc aceste memorii pune lucrurile la punct, în spiritul adevărului, lăsîndu-l pe autor să se desfăşoare pe larg, rar, foarte rar, găsind că e, totuşi, necesar să intervie critic.

Omul s-a născut în 1874, ca fiu de preot de ţară în judeţul Prahova, şi-a luat licenţa în drept, devenind, la început, magistrat modest. Curînd se va lăsa de slujbă, apucîndu-se de o avocatură bănoasă, adunînd, repede, avere. A fost şi avocat al Universului. Răzbătător, încearcă, de două ori, să candideze ca independent ca deputat, dar eşuează. Atunci, în 1910, se înscrie în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu şi ajunge, în sfîrşit, deputat la Colegiul al treilea. În luptele sale pentru cucerirea Universului ar fi avut ca adversar P.N.L. şi, mai ales, pe I. G. Duca. "Atitudinea acestui om defunct azi şi, Dumnezeu să-l ierte, mi-a fost totdeauna nefavorabilă, deşi eu c