* Durerea fizică beneficiază de o ascendenţă asupra celei morale, graţie vechimii sale, ce răspunde începuturilor alcătuirii vieţii. Cînd o încercăm, ne veghează compătimitor toate speţele care ne-au precedat.
* Boala ca o iniţiere primară, cu un protocol biologic, pe tărîmul Neantului. Firesc ar fi să ducă totdeauna la moarte, dar, fiind adesea reversibilă, îşi oferă luminile sănătăţii, care nu pregetă a se ornamenta cu ele.
* A fi sănătos, adică a te accepta aşa cum eşti, a nu te pune în problemă.
* Idealul bolii e moartea. Un ideal care nu poate fi totdeauna atins, ca atîtea altele.
* Lichtenberg scria astfel parcă spre a-i scandaliza peste veac pe unii teoreticieni actuali ai literelor: "O sensibilitate vie (...) este deseori urmarea decăderii însuşirilor intelectuale".
* Acea solitudine pe care o realizezi din afară spre înăuntru, iar nu invers, trezind, cum spunea Baudelaire, sila şi oroarea tuturor. Solitudinea extrovertită a canaliei (de prisos a mai dovedi că deseori canaliile au, totuşi, o trenă de apropiaţi pe măsură şi chiar alura unei popularităţi).
* Prin automulţumire, prostul este imoral.
* Adularea este automutilantă. O cruntă dovadă: în Imperiul Bizantin, multe familii de nobili îşi castrau fiii pentru a le spori şansele de a deveni patriarhi, generali ori înalţi funcţionari publici. Era un act extrem de supunere faţă de împărat, care scăpa astfel de rivali, eunucii neputînd aspira la tron.
* "E cu mult mai măgulitor să vezi cum un critic se străduieşte, din invidie sau supunere, să te defăimeze, decît ca, din camaraderie, să fie îngăduitor" (André Gide). Dar măgulirea presupune vanitatea, nu-i aşa?
* Să ne resemnăm: judecăţile extreme asupra vieţii, precum admiraţia şi dispreţul, au un sîmbure "prostesc"' (care
