Presa politică românească şi-a spălat multe păcate prin felul în care a "monitorizat" campania electorală dintre tururile de scrutin. Deşi Institutul European pentru Media (I.E.M.) susţine, într-un raport recent, că presa s-a dovedit, cu această ocazie, partizană, trebuie precizat că partizanatul a fost de fapt o aproape unanimă condamnare a extremismului. Excepţia a făcut-o un ziarist devenit, de cîtăva vreme, Ghiţă contra al mass-media şi presei, care a numit campania împotriva liderului P.R.M. "linşaj mediatic". Toţi ceilalţi jurnalişti, comentatori politici sau analişti au investigat şi examinat atitudinile ultranaţionaliste, teroriste, xenofobe, rasiste ale lui Vadim şi ale unora dintre candidaţii P.R.M. (între timp, senatori şi deputaţi) pentru Parlament. Gaz pe foc au pus nu doar scorul incredibil al lui Vadim şi al partidului său în turul întîi, dar şi incidente violente, cum ar fi înjunghierea unui tînăr de către un membru P.R.M., agresiunea contra lui Mircea Dinescu, unde protagonişti au fost membri ai aceluiaşi partid, din care făcea parte şi dezaxatul care i-a aruncat în faţă preşedintelui Constantinescu vopsea albastră. Astfel de comportări au reprezentat revelatorul pentru coeficientul de risc pe care electoratul românesc şi-l asumă votîndu-l pe Vadim şi pe ai lui. Tot soiul de indivizi certaţi cu legea, bătăuşi notorii, văzuţi la televiziune în repetate rînduri ca incitatori la violenţă, au obţinut imunitate pe 26 noiembrie, printre ei şi un editor al unui hebdomadar de scandal care a publicat mai demult liste cu politicienii şi oamenii de cultură români de origine evreiască, lucru neîntîmplat nicăieri în Europa de astăzi şi care numai în România a putut trece nesancţionat.

îmi vine să spun că presa s-a trezit în ceasul al doisprezecelea. Chiar dacă e mai bine mai tîrziu decît niciodată, lecţia alegerilor din anul 2000 n-ar trebui uitată.