Port-Sudan este locul în care am aflat eu de moartea lui A. Hazardul poştei prin aceste ţinuturi a făcut ca ştirea să-mi parvină destul de multă vreme după ce prietenul meu încetase din viaţă. Un funcţionar jerpelit, desfigurat de lepră, purtând un revolver mare al cărui toc era legat de centură printr-un şfichi de bici din piele de bivol împletită, îmi înmână scrisoarea spre sfârşitul zilei. Faţa lui fără buze şi cu urechile ca nişte creste de cocoş rânjea continuu. S-ar fi zis că trupul îi era sculptat în lemnul sardonic al unui dans macabru. Principala lui ocupaţie, ca a mai tuturor celor ce supravieţuiau în oraş, era tâlhăria şi asasinatul. Cum făcuse rost de plic, nu ştiu. I l-o fi furat pesemne Morţii înseşi.

Scriu aceste rânduri tremurând, pe hârtia proastă a unui caiet cumpărat la Khartoum, într-o zi în care nu mai ştiu ce bandă a poliţiei mă convocase acolo pentru nişte sâcâieli interminabile, sporite cu ameninţări, literele scapă controlului mâinii mele, luând-o în zig-zag, de o parte şi de alta a liniei pe care o cere obişnuinţa. Sudoarea picurându-mi de pe frunte presară pe coală pete sticloase prin care cerneala ia formă de stea, se ramifică asemenea unui nerv smuls, ca apoi să alcătuiască gingaşi nouri albăstrui. Izbuti-voi oare să mă recitesc? Nu ştiu. Scriu aceste rânduri pentru a supravieţui în vreun fel. Îmi închipui că nu există altă raţiune pentru a scrie. Trăiesc, scriu acest lucru, dar nu ştiu nimic. Ce-aş putea şti?

Soarele e roşu şi tremurător asemenea mâinii mele lăsate pe corpul mare şi frisonant al Africii. O negură luminoasă înceţoşează acoperişurile ţuguiate de tablă şi de olane ale rezervoarelor de apă din Port-Sudan. Aceste turnuleţe, ale căror siluete negre le decupa amurgul ultraviolet, făceau ca oraşul să semene, la acest capăt al zilei, cu o tabără pe care năruirea imperiului a uitat-o pe ţărmul Mării Roşii sau c