Putem să-i spunem oricum, că lui tot nu-i pasă: "omul nou" ceauşeştian, "nostalgicul comunismului", "frustratul reformei", "dezămăgitul politicii", "analfabetul civismului" şi oricâte alte sintagme meşteşugite. Nici una din aceste formule nu va ajunge la el, pentru că el nu citeşte ziarele (şi ar fi o aberaţie să credem că răsfoieşte presa culturală!), nu cunoaşte altă carte decât cea de poker, iar la televizor îl interesează doar dac-a ieşit sau nu miliardul şi filmele deocheate de după miezul nopţii. E un ins plin de aplomb, pentru care filozofia de crâşmă şi rapiditatea orientării în peisajul infracţional al străzii sunt supremele valori sociale şi morale. Baza personalităţii lui a fost pusă, ce e drept, sub Ceauşescu, atunci când lui, sau părinţilor lui, li s-au spălat complet creierele. însă evoluţia spectaculoasă întru nemernicie a început-o în aşa-zisa "libertate".

O libertate care, în România, a început cu o minciună şi a continuat cu o crimă. Au urmat alte minciuni, intersectate de diverse alte crime, ba în masă (vezi minerii), ba individual (vezi răfuielile cvasi-cotidiene între bandele de escroci). Vreme de zece ani, aceşti nefericiţi n-au avut un model pe măsura aspiraţiilor şi aşteptărilor furibunde încurajate de gurile strâmbe de minciună ale politicienilor. De la an la an, de la mandat la mandat, de la preşedinte la preşedinte, au aşteptat ca laptele şi mierea să curgă din abundenţă în gurile lor larg căscate, gata să le astâmpere gustul de cocleală după noaptea de amor promiscuu şi băutură contrafăcută.

Printr-un straniu proces de transfer al responsabilităţii, votanţii - îngrijorător de mulţi - rămaşi şi după turul al doilea sub vraja lui Vadim îşi imaginează că ameninţările răcnite de acesta nu-i privesc defel pe ei, ci pe ceilalţi. Fatală eroare! Dacă iubitorul de maidanezi va avea vreodată prilejul să-şi pună în practică ideile