Cînd îi cunoaşte şi are încredere în calitatea de călăuză a fiecărui membru din staff-ul unui festival, senzaţia ingrată a criticului copleşit de tentaţii se estompează fiindcă se poate abandona cît mai multor poteci, avînd siguranţa că va fi în cîştig profesional, descoperind la final că a izbutit chiar un itinerar coerent. În consens cu intenţiile lui Michel Demopoulos şi Dimitri Eipides (directorii festivalului şi respectiv secţiunii paralele "Noi orizonturi"), urmînd sugestiile experţilor Alexis Grivas şi Irene Stathi, am ales întîi de toate Retrospectiva Theo Angelopoulos, ce a inclus şi un simpozion internaţional, o expoziţie de schiţe şi fotografii, lansarea a şase cărţi care i-au fost consacrate şi, nu în ultimul rînd, prezentarea a nouă documentare marking-of. Excelent prilej de a-l reevalua pe acest titan suspendat între modernitate şi clasicitate, atent la rezonanţa actuală a miturilor ce au premers civilizaţia astăzi în disoluţie, ambiţionînd să incite la meditaţie, cu speranţa într-o posibilă resurecţie culturală. Autoproclamat "călător prin timp", Angelopoulos polarizează în opera sa melancolia sfîrşitului de secol profitînd - dincolo de eşecul ideologiilor - o nouă utopie, pe care o întrevede în ceaţa care-i constituie climatul preferat. Asociindu-mă empatic lui Harvey Keitel, care a venit să-l salute pe maestru şi a constatat că trăieşte sentimentul de "coming home", am înregistrat la rîndu-mi tendinţe şi similitudini, fericite corespondenţe, dătătoare ele însele de speranţe.

În pragul anului 2001, frenezia milenarismului s-a mai domolit, dar persistă în forme disimulate, subsumate parcă titlului generic "Eternitatea şi o zi". Concentrîndu-şi acţiunea la graniţa dintre veacuri, filmul lui Dimitris Athanitis 2000 + 1 secvenţe are în vedere un număr aleatoriu de personaje a căror soartă se intersectează în mod mai mult sau mai puţin fatal.