1. Găsim că drumul de 40 de kilometri ce desparte România de Cernăuţi este deosebit de frumos: verdele amplu vălurit al Bucovinei şi nişte codri înalţi, superbi, care sunt chiar Codrii Cosminului unde Ştefan cel Mare i-a înfrânt pe leşi. În faţa noastră, de pe un deal înalt, se deschide la un moment dat perspectiva asupra oraşului - Cernivcy, Czernowitz, Cernăuţi.
2. Prima impresie emoţionează prin noutate şi prin grafia care ne solicită sportiv cunoştinţele. În rest - blocuri, blocuri, blocuri, asemeni celor de la noi. Ba majoritatea chiar mai urâte, dacă se poate imagina aşa ceva. Mă întreb, după douăzeci de minute de mers cu microbuzul, cam cât de discret ar trebui să fie farmecul, părţii burgheze a oraşului dacă atâta vreme n-am dat de ea.
Hotelul "Ceremuş", singurul din oraş care cazează străini, este un bloc imens, cu o intrare grandioasă, dramatică. Totul pare menit în construcţia lui să impresioneze prin proporţii sau prin iluzia lor, şi prin cenuşiul-beton sumbru, imposibil de şters de pe retină.
Suntem întâmpinaţi de unul dintre directorii hotelului, care ştie româneşte, şi încă foarte bine.
3. Altfel, românii nu mai reprezintă decât maximum 12% din populaţia oraşului, în toată regiunea Cernăuţi estimându-se cel mult 20%. E adevărat că există zone în care ei sunt majoritari - în Herţa, de pildă, peste 97%.
Cei câţiva români cu care ne întâlnim sunt foarte nemulţumiţi, se simt constant obstrucţionaţi şi intimidaţi de autorităţi, şi dezbinaţi între ei, şi abandonaţi de statul român. Semnarea tratatului cu Ucraina nu ar fi făcut decât să dea apă la moară puternicului naţionalism ucrainean, care s-a văzut peste noapte legitimat istoric. Altfel, radicalii locului ar formula şi revendicări nu lipsite de umor: Ştefan cel Mare, Eminescu (un ucrainean renegat!), Galaţiul (care aminteşte, nu-i aşa, de Galiţia), S