lind-colind
înainte de bucurie
un cântec larg este
şi zări de salcâmi
şi păsări puţine
şi ninge-ndelung
şi se face baltă
ceara plânsă noaptea
de la lumânare
peste flori de munte
care vor muri
plină de argint
flacăra se rupe
şi răsuflă lin
într-un lind-colind
ca-ntr-o raclă de mărgăritare
suie-şi maica mâinile în cer
dincolo de crucea
albelor sprâncene
unde fruntea pură
lunecă pe tâmple
unde nu se ştie lacrima ce spune
înviere după întristare
împodobirea cerbului
mugur abur ram în leagăn
pasăre a fraunzei care
va veni din depărtare
să-nverzească un mesteacăn
pentru mine o să treacă-n
vis acest cuvânt de sare
ca zăpezile din soare
să zidească un mesteacăn
şi-o să spună şi-o să tacă
drept tremurător şi mare
cât un nor pe care-l doare
să umbrească un mesteacăn
izbucnind în sine pleacă
frunzele în sărbătoare
zimţi de cer şi nerăbdare
îmblânzind un cerb-mesteacăn
cuminţenie
străin în casă străină
sufletul nu deschide gura
vino afară îl îndemn
dar el tace îndură
s-a speriat de ceva şi cuminte
stă în singurătate ca într-un pat
cu perdelele trase aşteaptă
să fie de viu sufocat
mă aşez sub cerul liber
îl las înăuntru pe el
mirându-mă că nu plânge
neprihănit ca un miel
eu îl uit el nu poate
eu încerc să mă rup din coşmar
definitivă sudura vertebrelor
ale sale de abur ale mele de var
rugăciunea continuă
mersul în sineşi al postului cură
belşug de lacrimi ca o
