Cu 11 ani in urma, Romania se pregatea sa iasa din bezna "epocii de aur". Era si timpul; mai codasa decat toate suratele ei de suferinta, tara noastra ajunsese la limita de jos a unei vieti careia ii lipseau in intregime ingredientele unui trai normal; cele doua ore de televiziune pe zi, timp in care marele conducator era slavit continuu, cozile uriase de fiecare data cand se aducea marfa la un magazin alimentar, gerul din apartamente, frica de a spune lucrurilor pe nume etc. erau cateva dintre marile "realizari" ale acelei perioade. In plus, acolitii regimului se intreceau in a ridica osanale "celui mai iubit fiu al poporului". Astazi, cei mai multi dintre acestia au devenit prosperi oameni de afaceri, bine plasati in societatea romaneasca, asta daca nu cumva s-au transformat in politicieni versati, buni de gura si oricand gata a-ti preda lectii despre democratie.
Dupa 11 ani de la acel decembrie 1989, romanii par a fi uitat ororile acelor vremuri. Nostalgia dupa fantomele trecutului pare mai vie ca oricand. Selectiva, memoria a redus trecutul doar la siguranta locului de munca, la salariul mic dar dat intotdeauna la timp, la "bucuria" de a fi egal cu celalalt. Statisticile arata ca 80% dintre romani o duc mai rau decat pe vremea "odiosului". In acelasi timp, vechii activisti de partid o duc mai bine ca oricand.
Vina pentru privirea pe care foarte multi dintre romani o intorc spre trecut o poarta in intregime actuala clasa politica. Vazandu-i pe bravii nostri politicieni cat de aprigi se arata in Parlament, n-ai zice ca sunt aceiasi indivizi care in anii '80 fie taceau chitic, fie multumeau cu gura plina indicatiilor pretioase ale tovarasului.
Din nefericire, mai distrusa decat celelalte tari din blocul comunist, Romania nu a avut o generatie de oameni politici pregatita sa preia puterea. Din 1990 si pana astazi, toti cei care s-au succedat
