Se încheie, peste cîteva zile, secolul XX, pe care mulţi se vor grăbi să-l caracterizeze cu o frază-diagnostic, limitată inevitabil la doar unul dintre diversele aspecte ale evoluţiei civilizaţiei şi profilului omenesc într-o sută de ani. Dar sîntem nevoiţi să căutăm astfel de etichete (nu ne referim deseori la Secolul Luminilor, sau la cel al Revoluţiei Ştiinţifice?) pentru ca istoria să pară măcar mai inteligibilă şi mai coerentă. Încă de la jumătatea veacului care se încheie, Hannah Arendt îl declara epoca dezrădăcinării, a exilului şi exodului, şi deşi verdictul ei părea pripit pentru că sosea atît de devreme, timpul a dovedit că nu se înşela prea mult. Secolul XX a fost secolul emigrărilor, al expulzării, al azilului politic sau economic, ca urmare a renegocierii de graniţe, tulburărilor politice, frustrărilor naţionaliste şi rasiste, dar poate şi ca urmare a unei nelinişti a individului, a unei nesiguranţe personale care nu te lasă să-ţi găseşti locul, obligîndu-te mereu să-l cauţi sau să-l inventezi. În eseul ei publicat imediat după război, Arendt deplîngea soarta dezrădăcinaţilor, socotindu-i victime ale acestei vremi agitate, inşi condamnaţi pe vecie să se simtă înstrăinaţi şi neîntregi. Iată, însă, că acest secol se încheie în plină ascensiune a unui fenomen care promite să elimine din dicţionare concepte precum exil sau dezrădăcinare: Internetul. Lumea virtuală a World Wide Web-ului e o lume fără graniţe, fără cetăţenii şi paşapoarte. Dacă aceasta este lumea în care vor trăi oamenii secolelor următoare, ce mai poate să însemne dezrădăcinarea care o tulbura pe Hannah Arendt cu doar cîteva decenii în urmă?

Spre deosebire de jumătatea anilor '90, cînd Internetul părea o veritabilă Mecca, astăzi entuziasmul s-a mai domolit, lăsînd loc analizelor mai atente şi lucide. Multe dintre fulminant apărutele companii "dotcom" au dispărut deja la fe