Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anecedistii vor un pol

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 20 decembrie 2000 ·

Cu jumatate de an in urma, Alianta Nationala Crestin Democrata a scos capul si la Iasi, promitand ca va deveni una dintre formatiunile serioase ale scenei politice romanesti. N-a fost sa fie. In afara acelei singulare intalniri cu presa, anecedistii ieseni n-au mai facut nimic altceva, nici pentru ieseni, nici pentru filiala. Aspectul n-a mirat pe nimeni, caci s-a potrivit teribil de bine cu anii de glorie ai ex-premierului Victor Ciorbea (liderul ANCD), cand, ca si subordonatii sai pe linie de partid, multe a promis, nimic nu a facut. Drept urmare, la alegerile locale, ANCD n-a fost bagata in seama, dizolvandu-se in indiferenta totala a electoratului.

La generale, sperand intr-o minune cu iz parlamentar, Alianta Nationala Crestin Democrata s-a agatat de gatul taranistilor, complicand si mai mult situatia politica a partidului lui Ion Diaconescu. Cum taranistii n-au mai ajuns in Parlament, anecedistii au ramas si de data aceasta cu buzele umflate.

Nimic nu poate stopa insa elanul vital al formatiunii lui Victor Ciorbea. La sfarsitul saptamanii trecute, membrii Colegiului Politic al ANCD au adoptat "Apelul cu privire la constituirea unui pol crestin democrat" care sa reechilibreze esicherul politic romanesc si sa pregateasca terenul pentru victoria in alegerile parlamentare de peste patru ani. Chemandu-i alaturi pe toti cei care bat la portile inchise ale Parlamentului, dar care, in acelasi timp, cred in desavarsirea reformelor necesare societatii romanesti si in integrarea tarii in structurile europene si euro-atlantice, Ciorbea a a firmat ca "lupta impotriva coruptiei si structurilor de tip mafiot, precum si pentru eliminarea saraciei din societate trebuie sa fie printre obiectivele esentiale si imediate ale acestei constructii politice".

Filiala inexistenta a ANCD Iasi a raspuns afirmativ importantelor comandamente.

Catalin ONOFREI @N

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 29 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 56 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 31 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 34 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°