În labirintul producţiei de cărţi de după 1990
De mai mulţi ani, în selecta revistă Cuvântul, semnătura lui Tudorel Urian apare sub texte care atrag prin francheţe şi prin-
tr-un stil operativ, de publicist care ştie ce are de spus. Dar cine este Tudorel Urian? N-am reuşit până în prezent să aflu. Numele lui nu figurează în dicţionare.
L-am întâlnit o singură dată, la o recepţie la Palatul Cotroceni. Mi s-a înfăţişat ca un tânăr cuviincios, care se apăra de lume cu un exces de politeţe şi cu o ironie timidă. Era secondat de soţia lui, Liliana Urian, o fiinţă frumoasă şi prietenoasă. Cei doi se înţelegeau din priviri şi înaintau prin mulţime cu grija de-a nu stânjeni pe nimeni, dar şi cu bucuria copilăroasă de-a vedea oameni.
Nu mi-a venit să cred că tânărul acela ceremonios şi stângaci era autorul comentariilor critice din Cuvântul, scrise cu atâta siguranţă. Acum însă îmi dau seama că între felul lui de-a fi şi felul de-a scrie nu există o deosebire chiar atât de mare. în articolele pe teme literare, Tudorel Urian este acelaşi observator binevoitor şi politicos din viaţa de fiecare zi. Ceea ce îl face dezinvolt ca autor - dezinvolt, direct şi sincer până la o anumită impetuozitate - este desăvârşita lui competenţă. Nu ştiu cât se pricepe Tudorel Urian la viaţă, dar la literatură se pricepe.
Prima carte a sa, publicată de curând, Proza românească a anilor '90, îl prezintă ca pe un cititor profesionist care în ultimul deceniu a urmărit atent toate apariţiile semnificative din domeniul prozei. Citind cartea nu ai sentimentul că asişti patern la debutul unui tânăr, ci ţi se pare că te laşi condus de un ghid exersat printr-un labirint.
Totalitatea cărţilor apărute în România după 1990 constituie un asemenea labirint. Cele aproximativ 2000 de edituri (este adevărat, nu toate la fel de productive, dar, oricum 2000
