Seara zilei de 22 decembrie 1989. După primele momente de euforie provocate de fuga dictatorului, se insinuau, înăuntrul şi în afara ţării, primele îndoieli. Cine-i va lua locul? Trebuie să fie din nou un comunist? În balconul (încă) C.C.-ului apăreau tot felul de figuri, unele cunoscute, altele nu. În piaţă se scandează "Fără comunişti!". Este momentul în care şi-au făcut apariţia teroriştii (termen sortit a rămîne lipsit de definiţie ostensivă). Plăpînda democraţie era pusă în pericol (la patrie en danger), îndoielile trebuiau puse între paranteze. A urmat şirul nesfîrşit al adeziunilor - reprezentanţi (obsesia reprezentativităţii pare a data tot de atunci - "masele sînt eu") ai tuturor categoriilor sociale, profesionale, etnice, teritoriale etc. defilau unii după alţii pe micul ecran pentru a-şi exprima adeziunea faţă de proaspăt constituitele structuri de putere. Cînd parantezele s-au deschis, foştii comunişti erau deja apărătorii democraţiei, aşijderi militarilor ucigaşi. Pentru imensa majoritate a populaţiei, Ion Iliescu devenise eroul a cărei contestare era sinonimă blasfemiei. După aproape unsprezece ani, sondajele de opinie prefigurau revenirea la putere a lui Ion Iliescu. Din nou apăreau îndoieli (mai mult în afară şi mai puţin înăuntru) asupra direcţiei în care are să se îndrepte această ţară, condusă de un partid suspectat de tendinţe antireformiste. Aceleaşi sondaje anunţau un balotaj între Iliescu şi unul din cei trei candidaţi situaţi pe poziţii statistic egale (diferenţele fiind de regulă inferioare marjelor de eroare)1. În acest balotaj, prima şansă ar fi avut-o Iliescu, într-o competiţie strînsă contra lui Stolojan sau Isărescu, şi mult mai lejeră faţă de Vadim2. Atunci a început un fenomen spectaculos: descreşterea cu cîteva procente a lui Iliescu şi a PDSR, simultan cu o creştere corespunzătoare a lui Vadim şi a PRM. În seara zilei de 26 n