În aproape toate ţările de pe glob, între Crăciun şi Anul Nou sînt şase zile lucrătoare. După cum ne spun istoricii şi astrologii, nici una nu e îngrozitor de nefastă. Toate au cîte 24 de ore, împărţite în mod judicios în cîte 60 de minute. Fiecare dintre aceste minute ar putea fi folosite la ceva. Şi totuşi, există un popor pentru care orice activitate desfăşurată zilele acestea în alt mod decît cu furculiţa sau telecomanda e nu numai nefolositoare, ci chiar contraindicată. Aducătoare de blestem şi afurisită de patriarhul de la Constantinopol, munca între Crăciun şi Revelion e pentru români trădare de ţară şi nesocotire de porunci divine. Mai mult, o tradiţie şi mai frumoasă ne spune în fiecare an la ureche că între prima duminică de dinainte de Crăciun şi ziua de 24 decembrie nici nu e cazul să ne mai gîndim la altceva decît la sărbători. Anul acesta, lucrurile arată cam aşa: începînd din 18 decembrie şi pînă în 24, naţiunea a decretat Săptămîna Pregătirilor de Crăciun. Ea e folosită, fireşte, pentru cumpărături (asta dacă nu le-aţi făcut cu 2 săptămîni înainte) şi, la fel de normal, pentru puţină odihnă absolut necesară domnilor, avînd în vedere eforturile supraomeneşti care vor urma (doamnele s-ar odihni şi ele, dar au de gătit). Să numărăm din nou, deci. Şapte zile de dinainte, plus şase după Crăciun, carevasăzică treisprezece. Asta, pînă în ziua de 1 ianuarie, Anul nou. Zi pe care n-are rost s-o punem la socoteală, întrucît e folosită mai ales la dormit după noaptea de chef şi poate pentru ceva vizite după-amiază. Ne întoarcem la muncă pe 2? Ferească Sfîntul! Pe doi abia începe reveneala. E ziua remuşcărilor, a zemei de varză şi a vizitei la camera de gardă, unde au ajuns deja rudele mai ghinioniste şi cu glicemia (tensiunea etc., completaţi dumneavoastră) trecută de limitele bunului-simţ. Nu vă bazaţi nici pe 3 ianuarie: cel mai bine ar fi să ne mai auz