unii o să fie mai egali decît alţii Este evident că a devenit din ce în ce mai dificilă sincronizarea dintre procesul extinderii Uniunii Europene şi cel al aprofundării relaţiilor dintre ţările care sînt deja membre. Ţările candidate trebuie să onoreze standardele comune, dar să se orienteze şi în funcţie de tensiunile explicite sau implicite. Adopţia nu se produce într-o familie fericită, ci doar bogată. Proiectul politic este un subiect amînat: n-a avut loc marea dezbatere despre o Europă federală, aşa cum o vedea Joschka Fischer, ministrul de Externe german, sau o federaţie a statelor naţiune, aşa cum propunea francezul Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei europene. De la bun început, vizionarii Uniunii au refuzat utopia ideologică, preferînd politica acordurilor parţiale pe subiecte concrete. Speranţa ascunsă era că, prin adiţionare, aceste acorduri economice vor desena proiectul final al structurii politice. N-a fost aşa sau nu este încă aşa şi ţările candidate trebuie să-şi adapteze diplomaţia acestei realităţi. Cu cît se iau mai multe măsuri pentru a prezerva egalitatea tuturor membrilor (vechi, noi, viitori) cu atît devine mai evident că egalitatea este o ficţiune. Dacă ar fi vorba numai despre eurofili şi eurofobi ar fi mai simplu, dar fiecare membru al Uniunii are proiecte care nu pot fi realizate decît în cadru comunitar şi proiecte stînjenite de reglementările de la Bruxelles. În aceste condiţii, accesul în Uniunea Europeană nu este o problemă de devotament sau de iubire, ci de respect şi corectitudine: faţă de principiile democraţiei, faţă de cuvîntul dat, faţă de promisiunile făcute propriului popor. Restul e discurs.

Telefoane în noapte Experţii cred că integrarea Sloveniei şi a Ungariei se va petrece fără dificultăţi deosebite. Polonia însă va pune probleme: este o ţară cu 40 de milioane de locuitori şi cu o economie dependentă