"Eroi au fost, eroi sînt încă..." Mai sînt încă valabile valorile şi conduita celor de ieri pentru cei de azi? Mai curînd nu, pentru că, pe cît posibil, vremurile noastre tind să elimine din viaţă situaţiile necruţătoare, în care indivizii făceau dovada unor comportamente exemplare şi a unor virtuţi pe măsură. Circumstanţele excepţionale, ocaziile dramatice, climatul teribil, fabulos şi liric lipsesc azi celor ce ar dori să-şi încerce decisiv virtuţile. Marii mutilaţi cu pieptul doldora de decoraţii sînt deja figurile unui decor de panteon vetust. Numele lor - de viteji căzuţi fără s-o vrea la datorie, de martiri mărturisind înverşunat credinţa - abia de mai atrag atenţia, fanate glorios în denumirea unei străzi, ofilite pios pe fila unui calendar. Încă aspiranţi la un eroism în plină tranziţie, sîntem acuma de departe mai sensibili la suferinţele unui oarecare, persoană fără virtuţi remarcabile, actor obscur al unei păţanii banale, cu care ne simţim - nu ştiu de ce - complici fără tăgadă. Sîntem vădit mai marcaţi de isprăvile doar verosimile ale vreunui personaj dintr-o istorie închipuită, înscrisă numai pe hîrtie sau celuloid. Preferăm izbînzilor mortale, faptelor măreţe ce nemuresc postum, întîmplările mărunte, indecise, fără grandioase reverberaţii publice. Petrecute sub surdina anonimatului, acestea au adesea privilegiul unor cutremurătoare implozii, responsabile de naşterea unei complicităţi tainice şi sacre cu tot ce e congenital fragil sau vulnerabil pînă la delicateţe. Şi asta mai degrabă pentru a ne putea dezice impenitent, pentru a ne da o replică decisă dar neostentativă, pentru a rezista eroic, într-un anonimat solidar, ofensivelor sub al căror stindard ar fi dorit să ne înroleze toate mişcările solidariste, travestind ipocrit rutina mortificării în "eroism cotidian". Nu ne mai impresionează chipul semizeului în superbia lui, umilitoare, la urma u