În orice meserie începutul e cu atît mai greu cînd nu există cineva care să te îndrume şi să te iniţieze. Relaţia clasică discipol - maestru şi-ar putea avea rostul într-o lume tot mai grăbită, mai indiferentă şi de multe ori mai haotică; prin "maestru" neînţelegînd nicidecum un Obi-Wan Kenobi din Războiul stelelor, ci un "senior" cu mai multă experienţă în meserie, doritor de continuatori şi cu calităţile pedagogice necesare pentru transmiterea "know-how"-ului.

Rezidenţi, stagiari şi problemele lor de (im)ponderabilitate Cu ceva timp în urmă, presa aducea în discuţie situaţia medicilor rezidenţi şi stagiari din unele spitale, care nu-şi primiseră salariile vreme de 2 sau 3 luni. Situaţie de tranziţie la originea căreia speram să găsesc - nu ştiu de ce - cauze raţionale. Răspunsul pe care l-am aflat chiar de la un medic stagiar - dra Maria Vlăduţ din cadrul Spitalului Clinic de Urologie Th. Burghele - mi-a amintit că, în România, primul lucru care ar trebui reformat este absurdul (şi ultimele evoluţii politice confirmă afirmaţia). Noi, rezidenţii şi stagiarii, sîntem plătiţi de buget şi cum nu ţinem de Casa de Asigurări, ea nu era obligată să ne plătească. - Şi de ce nu aţi fost trecuţi la buget? - Pentru că ei au crezut că ţinem de Casa de Asigurări şi Casa de Asigurări a crezut că ţinem de buget (?!!!). Ceea ce demonstrează că privirea buimacă din ochii cetăţeanului oprit pe stradă, răspunzînd invariabil la fel, indiferent de întrebare, ori sincera uimire de pe faţa parlamentarului bruscat în moţăiala lui legitimă şi legislativă nu sînt decît un simbol al imaginii instituţiilor ce ne guvernează. La fel de năucitoare este şi povestea legată de examenul de rezidenţiat care, pe an ce trece, pare să sufere diverse reformări. Aşa încît, dacă anul trecut numărul de locuri pentru provincie era limitat, iar accesul permis numai celor cu buletin în oraşul pentru