Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A inceput derularea microcreditelor din Fondul National de Solidaritate

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 23 decembrie 2000 ·

Un brailean poate beneficia de o suma care s-ar putea ridica la 200 de milioane Microcreditele alocate din Fondul National de Solidaritate ar fi trebuit sa fie derulate de mai bine de un an de zile. Modul in care acesti bani ar fi urmat sa intre in buzunarul intreprinzatorilor mici si mijlocii a constituit un subiect de disputa intre reprezentantii partidelor politice. Solutiile oferite s-au dovedit neinspirate. Initiativa de a derula banii din acest fond prin bancile populare nu s-a concretizat, acest tip de organisme financiare aflindu-se in vara intr-o degringolada de neimaginat. Abia la sfirsitul acestui an, guvernantii au gasit caile de derulare a acestor credite. Cererile pentru acordarea unui microcredit se vor depune numai la Centrele de Consultanta ale Fundatiei pentru Asistenta Intreprinzatorilor din Romania (FAIR). Pe teritoriul Romaniei, exista noua astfel de centre, in judetele Brasov, Buzau, Drobeta Turnu-Severin, Galati, Petrosani, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Bucuresti. Brailenii interesati se vor adresa centrului de consultanta din Tulcea (Fundatia pentru Promovarea Intreprinzatorilor Mici si Mijlocii), al carui sediu se afla pe Str. Mica nr. 1, cod 8800 (tel. 040/533037). Solicitantii pot primi pina la 200 de milioane lei pentru afacerea lor. Fondul National de Solidaritate este un fond special, administrat si gestionat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, infiintat prin OUG nr. 118/1999. Scopul infiintarii acestui fond a fost acela ca, in baza principiului solidaritatii sociale, prin plata unei taxe de timbru social, participantii la jocurile de noroc sa contribuie la diminuarea saraciei extreme in familiile aflate in dificultate. FNS este un proiect care include atit masuri pasive, cit si active de protectie sociala. OUG nr. 118/1999 si HG nr. 743/2000 precizeaza ca persoanele fizice care "desfasoara sau doresc sa desfasoare activitati pe con

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°