Craciunul va fi fiind venirea Dumnezeului in lume.
Ea pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este atat de veche ca Pastele si Rusaliile, care se trag din anticele sarbatori iudaice.
Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului al III-lea cand in timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian mai multi crestini au fost arsi intr-o biserica din Nicomidia unde se adunasera sa praznuiasca Nasterea Domnului.
Ca zi a fost aleasa cea de 25 decembrie deoarece Sf. evanghelist Luca mentioneaza ca nasterea a avut loc in timpul recensamantului lui Cezar August, a carui data se pare ca a fost 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la intemeierea Romei). Anul corect este insa 748-749.
Cu toate acestea, a existat multa vreme o deosebire intre crestinii din Rasarit si cei din Apus in privinta datei. Pana spre sfarsitul secolului al IV-lea in rasarit s-a serbat Nasterea Domnului impreuna cu Botezul acestuia, pe 6 ianuarie. De fapt, data a fost aleasa pentru a coincide cu solstitiul de iarna. In Orient ea a fost calculata dupa vechiul calendar egiptean, la 6 ianuarie, iar in Occident a fost recalculata pentru a corespunde cu data la care cadea atunci solstitiul, 25 decembrie. Armenii sunt singurii care mai praznuiesc si astazi nasterea Domnului pe 6 ianuarie.
Alegerea datei solstitiului de iarna nu a fost intamplatoare. Majoritatea popoarelor antice aveau o religie bazata pe cultul soarelui, si multe sarbatori solare, pe care Craciunul trebuia sa le inlocuiasca, erau in perioada solstitiului. In special romanii aveau un festival numit Dies natalis Solis invicti (ziua nasterii soarelui neinvins). Traditia, de origine orientala, se baza pe cultul zeului Mitra (zeul soarelui), un concurent puternic al crestinismului in acele vremuri. Un alt argument este semnificatia
