De neimaginat cat de mult ne legam de vietatile de langa noi! N-as fi crezut ca voi fi atat de afectata de moartea unui papagal, la fel de albastru pe cat ii era numele: Albastroi.
Albastroi a fost (Doamne, ce greu imi este sa folosesc trecutul!) un perus... albastru. Ne-am tot gandit, eu si Doru, ce nume sa-i punem, in urma cu un an si mai bine, cand i-am primit - pe el si pe Verzitura (perusul verde, evident!): Pero, Perocheti, Domocleti... Ne-am oprit la Albastroi si Verzitura!
Citind saptamana de saptamana ziarul dvs. - coltul de suflet al celor care va asteptam, ca sa nu zic "pandim" aparitia, imi doream foarte mult sa impartasesc si eu, ca atatia alti cititori iubitori si posesori de animale ori pasari, vreo intamplare din viata lor si a noastra. "Motive" aveam: catelul Samy (zis Samuel-vagabond), motanul Pita (zis Gras, "pensionat inainte de vreme"), pisicuta fratelui meu, Miti, si cei doi perusi. N-am facut-o. A trebuit sa moara Albastroi...
Albastroi era un "deschizator de drumuri", cum ii spunea Doru. El era primul la toate, foarte inteligent, intelept chiar. Un temerar. Ii placea sa zboare din colivie pe galerie sau pe soba. Nu prea agrea captivitatea. Cand il scoteam pe balcon, vara, era un adevarat recital. In ultimul timp, ii placea sa planeze pe birou, cautand graunte. Stia el ca pe-acolo, prin apropiere, e si hrana lor.
Opusul lui, Verzitura, e mai fricos. Astepta sprintul lui Albastroi, abia dupa aceea catadicsea si el sa se avante. El mai mult canta. Daca mai pornim si televizorul sau radioul, este o binefacere pentru el!
La mancare, tot Albastroi era primul: graunte, nisip, apa, verdeata. E drept, Verzitura nu prea avea loc. Acum are...
Era prietenos Albastroi! Imi amintesc ca l-am luat o data in palma si i-am soptit cateva cuvinte. Se uita atent la mine, mai dintr-o parte, un pic agitat. Sau poate doar nedumer
