Craciunul a trecut parca mai repede ca in alti ani. Daca unii romani isi fac un ultim bilant, in functie de rotunjimea veniturilor pe care le-au obtinut, cu sau fara truda, in acest an, exista un personaj care viseaza la un trecut ce altadata parca era altfel. Pentru el, paharul de Craciun a fost mai plin ca niciodata, iar sarbatoarea iernii l-a gasit parca mai sarac. Chiar daca fiecare si-a scotocit cat de bine a putut buzunarele, rezultatul a fost destul de slab, iar totul s-a incheiat cu o simpla ridicare din umeri, unul din cele mai vechi semne care simbolizeaza, in cazul de fata, resemnarea. Acesta pare sa fie cuvantul care reda cel mai bine starea ce a caracterizat si va caracteriza un popor intreg in iarna dintre doua milenii. Alegerile au trecut, fara ca romanul sa-si puna prea mai sperante in faptul ca ceva se va schimba, daca nu acum, macar in viitor. Resemnat, el a cautat sa-si aline supararea cauzata de buzunarul gol dupa cum l-a taiat capul. A reusit, aplicand aceasta tactica a resemnarii, sa mai sarbatoreasca un Craciun, daca nu la fel ca in anii precedenti, cel putin undeva pe aproape.
Craciunul l-a gasit pe roman in acest an cu masa goala, dar cu paharul plin. Un pahar plin de indoiala privind ziua de maine, plin de furie pe un trecut care pare a-l apasa din ce in ce mai tare, plin de sperante care nu mai au nici o sansa sa devina realitate, ramanand la simplul stadiu de iluzie. Si ce daca masa a fost goala, daca bradul traditional de Craciun a lipsit din casa, sau ca anul acesta au trecut doua runde de alegeri, un val de reforme fiscale pe care el nu le-a inteles, ce daca a asistat la un adevarat joc politic, in care a fost posesorul celei mai puternice arme - votul - dar la care a asistat neputincios, ca un simplu spectator, care pune o simpla stampila pe o simpla foaie de hartie? Acest gest, de o simplitate pe care romanul nu o inteleg