Bilanturile care se fac la orice sfarsit de an deja au inceput sa apara, iar rezultatele nu mai surprind pe nimeni. A mai trecut un an in care Romania a aplicat tactica melcului care vrea sa urce pe peretii unei fantani: doi pasi sus, trei jos. In asa situatie, daca se va face un calcul referitor la durata acestui drum, se va observa ca nu peste mult timp Romania va ajunge undeva aproape de nivelul atins in 1989. Cu modificarile de rigoare, bineinteles.

Problema cu care s-a confruntat romanul in acest an a fost, ca mai mereu in ultima decada, una de mentalitate. Folosind o expresie mult uzitata in alte sfere, dar care pare sa-si fi gasit aplicabilitatea si in acest caz, in 1989 romanul a fost aruncat inainte, intr-un tip de societate si intr-un timp de democratie, sau in orice fel de tip de orice fel, care poate fi intalnit, fara a fi pregatit pentru aceasta. "Aruncarea inainte" s-a facut intr-un mod brutal, iar la ea nu au participat in mod voluntar decat foarte putini, restul, marea masa, venind din inertie. Ca si la sport, impulsionat de ritmul impus de celelalte colege de suferinta din fostul lagar comunist, romanul si-a aruncat pieptul inainte, pentru a trece linia de sosire in cursa spre democratie cu cateva secunde inaintea altcuiva. Romanul a trecut linia de sosire, insa ultimele secunde pe care le-a castigat nu au fost rezultatul unui act voluntar: el a fost impins, a fost "ajutat" de la spate, a fost aruncat inainte, intr-o lume pentru care nu era pregatit si unde, dupa unsprezece ani de competitie dura, este amenintat cu represiunea. Degeaba se lauda alesii nostri cu rezultatele pe linie de politica externa din acest an, caci ce a primit Romania in 2000 nu a fost decat praf in ochi. Romanul s-a multumit chiar si cu putin, insa nu este constient de pasul inapoi pe care il face la fiecare cinci pasi (de fapt, patru pasi) pe care ii strabate, dupa