Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis

Publicat in Dilema Veche, luni 1 ianuarie 2001 ·

"Miţule, nu-i nimica; ştii cum

eşti dumneata nevricoasă, unde

am vorbit toată seara de politică,

t-ei fi culcat şi cu faţa-n sus şi ai

visat cine ştie ce." Se făcea că România era prosperă şi tot românul era mulţumit. Avea 'colo o lefşoară, după remuneraţie îndestulătoare, avea o încăpere numai a lui unde era cald şi bine şi mai avea şi încredere. Ăla de ştia carte era respectat şi onorat, iar prostul şedea în banca lui şi asculta de deştept. Numai 'cela care avea ceva de spus şi ştia bine regulile scrisului punea mîna pe condei; toţi ceilalţi gîndeau despre cuvîntul tipărit că e aproape dumnezeiesc. Minciuna fugise de la masa regelui şi politica era ca o artă: numai cei cu chemare se ocupau de ea. Legile erau toate drepte şi poporul credea orbeşte în vorbele judecătorilor. Europa, care era mereu cu ochii pe noi, ne privea cu mîndrie ca pe nişte fii vrednici de aşa mamă. Iar noi ne uitam la ea cu dragoste şi ascultam de poveţele ei care ne făceau numai bine. Care cum avea o problemă, ne întreba pe noi şi noi, cuminţi, dădeam sfaturi cumpătate. Ştiam lungul nasului şi nu ne băgam unde nu ne fierbe oala, dar nici nu lăsam deoparte ceea ce ne privea. Ăla care avea mai mult se gîndea din cînd în cînd la ăla care avea mai puţin. Dărnicia se sărbătoarea în fiecare zi. Ştiam cînd să ne bucurăm şi cînd să ne întristăm. Ştiam ce e mila şi ce e pedeapsa. Nu huleam nici un nume; ştiam doar care sînt numele despre care trebuie să vorbim mereu şi care sînt numele pe care nu trebuie să le mai pomenim niciodată. Ne erau dragi bătrînii şi adoram copiii ca pe soare. La primii ne uitam cu recunoştinţă şi la ceilalţi cu speranţă. Rîdeam de noi înşine cînd trebuia şi ne puneam serios pe treabă cel mai adesea. Ştiam despre toate, glume sau munci, care le sînt limitele. Cuvintele limbii noastre refuzau să iasă din gură cînd erau rostite degeaba şi veneau p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 35 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°