Mircea Nedelciu, "Zodia scafandrului", roman inedit, Editura Compania (tel. 211.59.64), seria "Contemporani" (romane si nuvele ale scriitorilor romani de azi), 152 pag., 45.000 lei.
Tocmai terminasem de citit romanul, cand au fost publicate in nr. 49 al revistei noastre marturisirile tulburatoare ale Mirei Nedelciu despre ultimul deceniu de viata al sotului ei. Din ele mi-am dat seama ca aceasta carte autobiografica, inceputa o data cu declansarea bolii, si la care a scris luptand cu suferinta, e mai mult decat "literatura", e existenta lui concretizata si neperisabila. Care ne priveste, in primul rand, fiindca e vorba de un mare scriitor roman, si apoi fiindca in autobiografia sa romanesca identificam ceea ce au trait generatiile de pana in 1989: lunga zodie apasatoare a comunismului, cu fortele ei malefice care ne mutilau viata. Intregul roman e construit pe ideea presiunilor care te imping spre adancuri sau din adancuri la suprafata. Iar scriitorul isi asuma rolul scafandrului, curajul de a-si invinge frica si a cobori in adancuri, pentru a cerceta taramul periculos, necunoscutul profunzimilor umane si a-l aduce la suprafata hartiei. Fortele amenintatoare iau diferite forme in roman, dupa cum si cele propulsoare spre aerul respirabil sunt diverse. Trebuie sa va spun ca, in ciuda sensurilor simbolice, "Zodia scafandrului" nu e deloc o lectura dificila, caci romanul e scris cu naturaletea, pofta de a povesti, talentul de a crea personaje, atmosfera, dialoguri - proprii lui Mircea Nedelciu care depasise de mult faza experimentala si aborda un fel de realism modern, pornind de la Marin Preda. Impresionant cu deosebire pentru noi acum e ca insusi autorul traieste, vesnic tanar, in paginile cartii, caci, intre capitolele naratiunii ce reconstituie biografia unui alter-ego, Diogene Sava, si a familiei lui dintr-un sat de Baragan, sunt intercalate pagini auten