Auzise Joszef Barat despre Visul American. Atît de multe auzise încît a hotărît să meargă să vadă cu ochii lui. Joszef era din Ungaria, unde au şi ei Visul Unguresc: o făgăduinţă de gulaş în fiece zi şi siguranţă că îţi vei vedea toţi cunoscuţii în fiece săptămînă, căci nimeni nu trăieşte prea departe. Joszef a căpătat o slujbă la New York, la un radio unguresc. Slujba asta îi cerea să stea toată ziua într-un scaun şi să citească ştiri de agenţie, pe care le traducea în ungureşte. De la fereastră putea vedea Manhattanul, unde Visul American, glăsuind cu sute de accente, se străduia să-şi transceandă statutul de clişeu. Dar Joszef visa să vadă adevărata Americă, cea de dincolo de scaunul şi fereastra lui, America aceea în care Visul American se împlinea în toată ziua. Colac peste pupăză, într-o zi Joszef citi o carte mai veche, pe nume "Road Scholar" de Andrei Codrescu, un alt est-european, un emigrant român. Cartea lui Codrescu vorbea despre aventurile lui la volanul unui Cadillac roşu, tăind în curmeziş America de Nord, din New York în California, oprindu-se din loc în loc şi vorbind cu oameni interesanţi şi excentrici, cu care discută chestii precum America, libertatea şi practicarea a tot felul de religii ciudate. Joszef se hotărî să facă şi el întocmai. Închirie o maşină şi pe-aci ţi-e drumul, spre inima continentului. Ca să facă rost de bani pentru o astfel de călătorie, Joszef a semnat un contract pentru o serie de scurte documentare de televiziune, care să fie difuzate în corelaţie cu volumul său despre Visul American, pentru care semnase un contract cu o editură ungurească. Misiunea lui Joszef era dublă: să vadă cu ochii lui Visul American şi, la final, să strîngă destui bani ca să se întoarcă la Budapesta şi să trăiscă visul unguresc. Joszef porni la drum pe la jumătatea lui octombrie. De la bun început a întîlnit o mulţime de oameni interesanţi, pent