Ideea centrală a cărţii lui Philippe Breton La Parole manipulée (La Découverte/Poche, 2000) e că există o permanenţă a utilizării tehnicilor de manipulare şi că acestea nu ocolesc cîtuşi de puţin societăţile democratice. Mai mult, spre deosebire de regimurile totalitare, democraţia prezintă o caracteristică paradoxală: promovînd şi garantînd libertatea cuvîntului, ea permite afirmarea, în chiar sînul ei, a discursului anti-democratic. Refuzînd cenzura, şi adesea în absenţa unor legi limpezi care să sancţioneze calomnia, injuria, incitarea la violenţă sau la ură etnică, societatea democratică nu are alte mijloace de auto-apărare decît încercarea de a-i învăţa pe oameni să distingă adevărul de minciună şi să decodeze corect mesajele periculoase sau pur demagogice. Misiune foarte dificilă, căci mass-media, spaţiul unde aceste operaţii s-ar putea desfăşura, nu se află în afara intereselor politice şi a presiunilor economice, după cum nici jurnaliştii, şi ei oameni, nu sînt toţi de o moralitate fără cusur. În plus, un public puţin cultivat, obişnuit, timp de decenii, cu un anumit tip de discurs, poate recepţiona în mod distorsionat mesajele şi poate fi uşor manipulat, cu atît mai mult cu cît, observă Breton, "prima etapă a oricărei manipulări consistă tocmai în a-l face să creadă pe interlocutor că este liber". Istoria e bogată, se ştie, în exemple de manipulare şi dezinformare. S-a văzut cum puncte de vedere susţinute de un singur individ au ajuns să mobilizeze mulţimi şi ţări întregi: "De la Manifestul lui Karl Marx, o simplă broşurică scrisă pe un colţ de masă de un tînăr intelectual burghez, pînă la mulţimile imense şi convinse, gata să moară pentru socialismul universal, vedem cum s-a constituit o formidabilă întreprindere de convingere, în cadrul căreia şi-au predat ştafeta nenumăraţi oratori". Şi în cazul lui Hitler, rolul cuvîntului a fost esenţial, iar reg