Marţea! Zi teribilă! Ce legende şi ce angoase, mascate sau afişate cu ostentaţie! Ce mai decor pentru cele trei ceasuri rele care te bîntuie o zi întreagă pentru a te lovi cînd ţi-e lumea mai dragă! Ei bine, multă vreme nu am crezut. Ce marţi? Ce ceasuri rele? - mă aud spunînd, pe cînd încă eram raţionalist cu fermitate, pe cînd bagatelizam cu uşurătate, fără să mă scumpesc la ironii şi făcînd din scepticismul acru o virtute. Iată cum s-a întîmplat. În momentul în care, în sala unei biblioteci, un domn cu alură aristocratică m-a interogat pe şoptite "Şi cum vă explicaţi, domnule, că 6 martie 1945 a căzut într-o zi de marţi?", am ricanat. Totuşi, m-am dus acasă şi am verificat: aşa era! Ziua în care Petru Groza, moşierul cu mutră de boxer care te pocneşte în plex (n-am spus-o eu, ci ambasadorul englez la Moscova, Clark Kerr, într-o telegramă de prin ianuarie '46) a luat puterea cu voie de la Stalin, ziua de start a comunizării României, a fost o zi de marţi! Aproape că uitasem aceasta atunci cînd, pe holul unei instituţii simandicoase, un domn înalt, cu o batistă în mîna lui cu degete uscăţive, mă trage deoparte şi-mi zice: "Eu, care prin '40 şi ceva, ca tînăr locotenent, pe unde prindeam vreun comunist puneam soldaţii să-l bată bine, tocmai eu, ironie, am fost pus, prin octombrie '45, să fac de gardă la primul congres al comuniştilor; ceasurile rele, că era o zi de marţi". Iarăşi am zîmbit îngăduitor, dar repede am verificat şi - surpriză -, într-adevăr, ziua de 16 octombrie '45, cea în care în sala de festivităţi a liceului bucureştean "Mihai Viteazul" începea Conferinţa naţională a PCR, prima după 21 de ani de oarbă ilegalitate, a fost o zi de marţi! Uitasem şi asta cu totul atunci cînd, în vizită la o stimabilă familie, o doamnă în vîrstă, foarte simpatică şi foarte monarhistă, făcîndu-mi cu ochiul, spune cu suspine:

"Ehei, nu întîmplător republica