Nenumăraţi Ceauşeşti şi Petreşti dădeau de înţeles sau spuneau pe şleau, pînă în '89, că sînt rude cu... Un Petrescu special am cunoscut şi eu, în judeţul Dîmboviţa. Om foarte la locul lui, politicos şi cu umor. Am discutat cu el pe îndelete despre avantajele şi dezavantajele acestui nume - asta se întîmpla în '87. La un moment dat, remarcînd cu plăcere libertatea convorbirii noastre, acest Petrescu m-a prevenit că e rudă cu ea. Omul mi-a spus asta stingherit şi cam ştiind la ce să se aştepte, dar, fapt remarcabil, nu dorea să aibă o relaţie falsă cu mine. Nu se număra printre Petreştii agreaţi, totuşi la serviciu şi în mediul în care se învîrtea era tratat cu o precauţie şi o deferenţă pe care nu le putea împiedica şi care îi acreau viaţa. Nu l-am mai revăzut, dar dacă se numără printre cititorii Dilemei m-ar bucura să ştie că doresc să conversăm normal, dacă acest lucru mai e posibil, din punctul său de vedere. Mă întorc la subiectul acestui articol: impostura omului mărunt. După Revoluţie, o mulţime de oameni mărunţi au ajuns prin impostură VIP-uri ale interminabilei noastre tranziţii. Unii dintre ei au schimbat condiţia de personalităţi în felul lor cu aceea de puşcăriaşi. Alţii au apucat să treacă prin puşcării şi să redevină VIP-uri. De unde se trage, totuşi, această molimă socială a imposturii din România ultimilor ani? Modelul exista dinainte de '89, începînd de la omniscienţa perechii prezidenţiale - cea mai gravă formă de impostură la vîrf pe care a cunoscut-o ţara noastră în ultimele 200 de ani. Prin comparaţie, activistul de partid atotştiutor, impostor şi el cel mai adesea, putea trece drept un înţelept. Aşa că nu democraţia e de vină de molima imposturii, cum cred cei care visează la revenirea la un regim de mînă forte în România, ci regretatul de unii regim de mînă mai mult decît forte. Impostorul mărunt din aceşti ani poate părea simpatic sau c