Inspectez de la o vreme legătura dintre poezie, mai cu seamă dintre procedeele sale de compoziţie pe de o parte şi arhitectură - mai cu seamă cîtimea sa de creaţie - ori mai larg, spaţiu, pe de altă parte. Am scris două cărţi de "topograme", de texte/poeme despre spaţiu/arhitectură (Armata Poporului şi Dez(în)Cîntarea României), prin care mi-am propus să explorez domeniul dintre cele două teritorii. O seamă de evenimente au contribuit la acest interes şi mi-au dovedit că nu sînt singurul "miner" în interregnul dintre poezie şi arhitectură: lectura textelor parcă şoptite de un poet iniţiat în misterele spaţiului la urechea lui Luis Kahn (continuă să apară în volume, inedite, la destui ani după moartea lui); Such Places as Memory - Poems 1953-1996 de John Hejduk, unul dintre membrii grupului New York Five, şef de şcoală de arhitectură, însuşi un arhitect major al late-modernismului; lectura reluată a unor poeme "urbane" ale lui Ion Stratan şi Mircea Cărtărescu; şi, în fine, rezultatele concursului pentru Marea Bibliotecă din Québec. Desigur, unii dintre cei de sus sunt "mineri" fără voie şi-i rog să-mi ierte vorba proastă. Iată însă pe unii care sapă şi sapă pînă dau (au dat deja) de apă: arhitecţii cîştigători ai concursului de la Québec (Patkau/Croft-Pelletier/Gilles Guité). Ei îşi povestesc modul în care "alegerea materialelor (cupru, lemn, granit) afirmă primatul ordinii tectonice în conceptul proiectului" astfel: "Conceptul celor două camere de lemn vine din romanul Les chambres de bois al Annei Hébert. În această operă, autoarea din Québec descrie culoarea, mirosul, calitatea şi atmosfera celor două camere de lemn în care eroina, Catherine, se revelează pe sine însăşi. În Marea Bibliotecă din Québec, calităţile intrinseci ale camerelor de lemn protejînd colecţiile, prinse cum se află într-o montură de cupru, introduc noţiunea de idtorie, de identitate a l