Locuri în care, aparent, nu se întîmpă nimic. Totuşi, viaţa curge pe un făgaş normal, devenind cu timpul o rutină care te încorsetează, îţi paralizează orice mişcare. Locuri care nu te lasă să pleci, deşi ţi-ai dori să pleci, deşi ştii că există o salvare, un "dincolo", însă eşti prea bolnav de monotonie pentru a-ţi găsi forţa necesară de a-ţi deschide un alt drum. Te simţi ca un condamnat, fără vreo şansă de evadare.

Nuntă la Brăila Sînt aşteptată la gară de către Mihai ("alint" de la Mihaela) o rudă a miresei. Am întîrziat, astfel că vom merge direct la biserică. Am, totuşi, timp să mă schimb la repezeală în toaleta gării. Mihai, tunsă scurt şi cu trăsături adolescentine, vorbeşte fără încetare, în timp ce urcăm în Dacia ei roşie. Pornim. Goneşte cu o viteză incredibilă prin oraş (90 la oră) pe străduţele vechi, paşnice. Îmi spune că adoră să şofeze şi face cîteva demonstraţii "la şmecherie": ia curbele ca la raliuri, pune frîne neaşteptate. "Aşa se conduce la noi", îmi explică rîzînd. "Te simţi ca la «Formula 1»". Semafoarele sînt puţine şi oricum nimeni nu prea ţine cont de ele". Nu intru în panică, fata îmi inspiră încredere. "De ce Mihai?", o întreb. "E... poveste veche... Tata şi-a dorit dintotdeauna un băiat şi s-a pricopsit cu două fete. Aşa a hotărît ca eu, cea mai mare, să fiu băiatul lui şi s-a purtat cu mine în consecinţă. Tot el m-a împins de la spate să fac ingineria." Tatăl, fost maistru, după revoluţie, cu banii puşi deoparte, şi-a deschis un mic atelier de piese şi de unelte agricole. În cîţiva ani, atelierul s-a transformat într-o făbricuţă care acum are 25 de angajaţi."Eu sînt directorul general", se laudă Mihai. "Loredana, soră-mea, n-are nici o treabă cu Afacerea. Ea a terminat filologia, e mai cu capu-n nori, mai poetă..." Între timp, ajungem la biserică. Intrăm, slujba începuse. Lume multă şi înţolită, ca la nuntă. Mireasa are 19