"Destinul european al Romaniei trebuie sa fie, in primul rand, un destin romanesc".
Craciunul ar trebui sa fie pentru orice bun crestin in primul rand o sarbatoare de familie a impacarii si intelegerii, bucurandu-te de caldura si linistea pe care ti-o pot da numai cei dragi. Sarbatorim Nasterea Mantuitorului pentru a simti ca nu suntem singuri pe lume si sufletul nu ne e pustiu. Dar destui ani, poate prea multi, cand viata mea de familie era vraiste, Craciunul a insemnat pentru mine ceva ravasitor, sfasiat intre ceea ce mi-as fi dorit sa fie si ceea ce era de fapt. Imi amintesc un astfel de Craciun, cand fiica mea, ce frecventa o "Kindergarten", a cantat "O, Tannenbaum" cu vocea aceea atat de dulce si ingereasca a copiilor, apoi celelalte au fost inghitite iarasi de cenusiu.
In opinia mea, Craciunul este o sarbatoare atat de mare si de complexa a Crestinitatii, incat nu poate fi izolata de un context general, de o atmosfera generala. Nu poti fi pe deplin fericit cu familia ta, inchizand usa casei tale si uitand brusc ce se intampla afara, cum arata strazile, orasele si satele tarii tale si mai ales cat de nefericiti si napastuiti sunt milioane de semeni ai tai, facand si ei parte din neamul, din poporul tau.
Nu voi putea uita niciodata atmosfera sumbra a ultimilor ani de "domnie" ceausista, cum nu voi uita niciodata semiclandestinitatea in care erau nevoiti sa sarbatoreasca atatia romani Craciunul. Si chiar daca "presiunea" celor ce vor sa-l invie pe "Conducator" ca pe un erou national devine tot mai puternica, el va ramane pentru mine un Anticrist.
Mi-a ramas inca de atunci in suflet un fel de bucurie trista, cand se apropie Craciunul si nu stiu daca voi putea vreodata sa o inlocuiesc cu o bucurie deplina. Altfel, multumesc lui Dumnezeu, tot de destui ani imi petrec Craciunul in familie, la soacra mea din Dumbraveni, judetul Sibiu. Un oras
