Natură moartă cu viitor Să zicem că ai intrat de curînd în "viaţă". Fireşte, mai ai nedumiriri desuete, încă îţi mai pui întrebări despre existenţă, despre adevăr, despre sens. "Sensul"... În curînd nu va mai fi vorba despre el. În curînd va fi vorba despre o slujbă, despre doi copii, despre plata chiriei, despre lanţuri. Vei intra în "sistemul social", acolo unde vieţile, considerate în număr, devin interşanjabile, acolo unde nu mai are sens întrebarea cu privire la sens. Întrebăm în van despre semnele timpului. Un tînăr ia calea munţilor, se închide pe viaţă într-o mănăstire şi se roagă fără încetare. Ce speră să afle? Un altul se închide într-o profesiune oarecare, se închide ca într-o temniţă bine ferecată şi aruncă cheia, pentru a nu fi nevoit să cunoască gustul libertăţii şi să dorească s-o recupereze. Îmbătrîneşte în profesia lui şi, la sfîrşitul vieţii, elogiat, împlinit, se întreabă prosteşte cum ar fi fost dacă ar fi fost liber. Un altul se zideşte în familie, în absolutul domestic, în destinul odraslelor şi în conversaţia lunară cu administratorul. Ratat, deci come il faut după canonul mulţimii, nu se poate împiedica să se întrebe la sfîrşit, mereu la sfîrşit, de ce şi-a pus singur lanţuri şi la ce Dumnezeu or fi slujit toate astea. "Societatea", căreia i-a închinat toată existenţa lui de sclav, nu răspunde niciodată, e tăcută ca un sfinx blazat şi adesea reuşeşte chiar să simuleze, în muţenia ei, nu ştiu ce aer de înţelepciune. "Tineri" - e un fel de a vorbi, fiindcă nu există decît două "vîrste": vîrsta la care mai ai întrebări şi vîrsta la care nu mai ai decît răspunsuri. Se întîmplă că tinerii, fără vreun merit, prin fatalitate biologică, aparţin acestei prime vîrste. Mulţi o vor părăsi curînd şi pentru totdeauna, renunţînd la interogaţiile păguboase, în favoarea celor mai palpabile şi mai rutiniere certitudini. Pe ei îi vom vedea străbătînd cu