E nevoie ca un val de frig să muşte subtropicele ca să ne dăm seama ce ne lipseşte. Sîntem deficienţi, de pildă, în artele îmbăierii. Aceste arte sînt fundamentale pentru cei ce trăiesc în ţinuturile reci, oameni care nu numai că savurează îmbăierea, dar ştiu să facă în apă chestii la care noi nici cu gîndul nu gîndim. Japonezii sînt meşteri într-ale scufundării în apă clocotită şi aburi, în timp ce se lasă lăuţi de profesionişti şcoliţi în masaj şi arte muzicale. Simplul act al vărsării unei căldări de apă în capul cuiva este îndeplinit cu graţie melodică. Japonezii au dezvoltat arta de a te dărui lăutului pînă cînd te cuprinde un soi de extaz poetic. Scandinavii, mai ales finlandezii, au subjugat iarna cu un sistem de aburi, omăt şi geizere fierbinţi. Se cufundă în astfel de medii uterine şi se bucură de loviturile cu nuieluşe de mesteacăn. Această încîntare a apei fierbinţi şi a durerii iuţi şi răcoroase este, în egală măsură, şi un răsfăţ al ruşilor. În Rusia, flagelarea cu mesteacăn este considerată o formă de purificare. Un rus dolofan şi rozaliu apare, de obicei, după o baie şi o biciuire, plesnind de sănătate fizică şi spirituală. (Sub comunişti, mahării din partid se întîlneau mai mereu la o baie şi-o nuieluşă şi acolo îşi puneau la cale mîrşăviile.) În Ungaria, băile sînt considerate un soi de cafenele. Bărbaţii se dedau la îndelungi băi de aburi în subsolurile hotelurilor de lux, citind gazetele şi jucînd şah, aşa cum ar face-o la cafenea. Cel mai faimos este Hotelul Gellert din Budapesta, unde poţi vedea bărbaţi aţipiţi, ţinînd în mîini ziare zdrenţuite şi ude fleaşcă. În culturile-iubitoare-de-băi care se respectă, mulţi folosesc ierburi aromatice pentru a spori langoarea exprienţei. Băile pentru femei din lumea islamică, precum Hamam-ul din Maroc, sînt adevărate spiţerii de ierburi care induc dulci halucinări, îmbinînd meşteşugit arome şi sudori.