Mare noroc cu Dicţionarul etimologic al lui Albert Dauzat! Vreau să ştiu de unde vin cuvintele imposteur şi imposture în franceză? Deschid la pagina 401 şi aflu că din latină, unde impostor/tura erau derivate din imponere, care avea sensurile de "a plasa în" şi de "a înşela". Cînd zici impostor în română, te gîndeşti la unul care te înşeală plasîndu-se pe un loc superior celui care este al lui. Într-un anume fel impostura este opusă smereniei care te face să-ţi cauţi locul privind în jos. Încerc să-mi închipui cum ar fi un pigmeu impostor... Mai că aş zice că nu se poate. În lumea pigmeilor nu există locuri unde să te caţeri, toţi sînt la fel de "mărunţi". Societăţile care creează poziţii privilegiate sînt un mediu propice pentru impostură, aici se poate dezvolta din plin.
O istorie a marilor impostori din Antichitate şi pînă astăzi nu ştiu să existe. M-ar fi interesat să aflu cîte din marile imposturi au sfîrşit prin a fi demascate şi cît timp a trebuit să treacă pînă a fost posibil acest gest?!
Cineva îmi atrăgea însă atenţia asupra imposturii mărunte care trece neobservată şi numai rareori devine subiectul unei dezvăluiri. Gîndeşte-te, mi-a zis, la multele mii de cadre didactice ignorante şi depravate, la funcţionarii din administraţie, la tot felul de inşi corupţi care lucrează în mediul medical... Îţi dai seama cîte vieţi sînt în stare să distrugă? Poate cineva să cuprindă cu mintea răul pe care-l fac?
Mă gîndesc ce s-ar întîmpla dacă ar veni un vînt care să-i adune pe impostori. Ar rezulta, probabil, o lume mai dreaptă dar mai nefericită, pentru că nefericiţi nu vor fi numai impostorii obligaţi să coboare ci şi o parte dintre cei obligaţi să urce în locul lor.
Oricum, nu cred că există soluţii pentru a elimina impostura. Se poate miza numai pe prevenţie. Atît! Irina NICOLAU
Mare noroc cu Dicţionarul etimologic al lui Albert Dauzat
