Dramatismul alegerilor de la sfîrşitul mileniului românesc a adus o răsturnare spectaculoasă a ordinii simbolice de pînă acum. Fronturile de conflict s-au reaşezat. Ascensiunea PRM a forţat celelalte partide să-şi reconsidere poziţiile. În primul rînd, PDSR a ridicat piciorul de pe pedala încrîncenării faţă de fosta guvernare. În campania electorală, opozanţii de atunci transmiteau mesaje deosebit de dure faţă de deţinătorii puterii. Se blama atunci vehement "dezastrul şi corupţia generalizate" şi "sărăcia dramatică" din ultimii patru ani, depăşindu-se cu mult limitele disputelor electorale. Acum, tonul s-a mai îmblînzit. Deşi cu pistolul la tîmplă, democraţia românească a executat cuminte ritualul de schimbare a garniturilor. Susţinătorii PDSR degrabă vărsători de sînge vor fi dezamăgiţi. În al doilea rînd, PNL, PD şi UDMR şi-au nuanţat poziţiile: antireformismul şi neocomunismul PDSR nu li se mai pare la fel de evident. Se poate vedea cum afinităţile dintre lideri şi amiciţiile personale fac jocurile politice. Ca singur reprezentant al dreptei în Parlament, PNL ar trebui să fie partidul de opoziţie cel mai intransigent. Şi cum, de obicei, sîngele apă nu se face, ca partid social-democrat, PD ar trebui să fie mai concesiv faţă de guvernarea care se declară din aceeaşi familie doctrinară. Dar vechea amiciţie între cei doi profesori de drept, Valeriu Stoica şi Adrian Năstase (personalităţi cu traiectorii politice asemănătoare), şi la fel de vechea animozitate între actualul premier şi Petre Roman par a fi avut prioritate. Liberalii au semnat un cec în alb pentru PDSR, valabil un an de zile, iar democraţii au consimţit cu un zîmbet acru numai la sprijinul pentru investitură. Cea mai spectaculoasă schimbare s-a petrecut în relaţiile partidului de guvernămînt cu UDMR. Maghiarii nu au uitat uşor colaborarea PDSR cu PRM înainte de 1996. Dar, încă dinaintea alegerilo