Andreea DECIU:

Desi subscriu la valabilitatea criteriului valoric in istoria si critica literara, „topurile“ mi se par mai curind – cind nu sint alcatuite pe temeiuri statistice – glumete sau neserioase. Dar pot oricind numi citeva romane importante aparute in literatura romana a secolului care tocmai s-a incheiat. Insist insa asupra faptului ca selectia lor e inspirata mai degraba de teme si subiecte de reflectie care ma preocupa in prezent, intr-o anumita masura, si de capriciile memoriei sau de alti factori subiectivi si chiar arbitrari. In treacat fie spus, toate aceste romane asupra carora ma opresc sint, cred eu, opere de mare valoare, uneori insuficient analizate si intelese. Le voi enumera intr-o ordine aproximativ cronologica.

1. Hortensia Papadat-Bengescu – Concert din muzica de Bach;

2. Liviu Rebreanu – Padurea spinzuratilor;

3. Mihail Sadoveanu – Baltagul;

4. Mateiu Caragiale – Craii de Curtea-Veche;

5. Max Blecher – Intimplari in irealitatea imediata;

6. Stefan Banulescu – Cartea Milionarului;

7. Constantin Toiu – Caderea in lume;

8. Alexandru Vona – Ferestrele zidite;

9. Gabriela Adamesteanu – Dimineata pierduta;

10. Mircea Cartarescu – Travesti.

Proza romaneasca din secolul XX a incercat destule formule experimentale, mai ales dupa razboi, a parcurs multe virste si a apelat la diverse strategii. Mi se par interesante si valoroase mai ales acele carti pe care le putem plasa la granita dintre formule si orientari, cele care pornesc dintr-o virsta si se convertesc pe parcurs la o alta. Scriitorii enumerati mai sus sfideaza, toti, categorisirile simple si au o capacitate remarcabila de a aplica realului grefe de suprarealism. De fapt, de a descoperi halucinantul din inima real