Intelectualitatea trebuie sau nu sa faca politica activa? Este politica o treaba murdara, de lasat altora sau, dimpotriva, trebuie depasit blocajul prejudecatilor legate de ea, asa cum au fost ele asezate in cincizeci de ani de pseudo-politica? Nicolae Manolescu se numara printre putinii intelectuali care au asumat pina la capat a doua solutie: „Ca experienta concreta, trebuie sa spun ca politica a fost extrem de utila si de traumatizanta in acelasi timp pentru mine“. Politica a fost – ca si televiziunea –

si o posibilitate de a testa comunicarea cu un public diferit de acela al

revistelor literare sau al amfiteatrelor; un public surprinzator, cu reactii

dintre cele mai diverse. Nu a abandonat insa profesia dintii: aceea de critic literar. In fata unor proiectate volume care vor reuni cronicile sale literare din ultimii 32 de ani, Nicolae Manolescu exclama: „M-am uitat la

ele ca la un album de fotografii, unde te vezi cu pantaloni scurti –

cu oarecare duiosie si uneori cu

oarecare spaima“…

Numai intelectualii fac politica

Domnule Nicolae Manolescu, sinteti unul dintre intelectualii care s-au implicat intr-o maniera dintre cele mai concrete si mai active in viata politica. Cum este „sa faci politica“?

Inainte de a raspunde direct la intrebare, as vrea sa spun ca ideea de incompatibilitate intre intelectuali si politica mi se pare gresita si chiar o prejudecata. Numai intectualii fac politica. Dintotdeauna ei au creat partide, ei au dat lovituri de stat, ei au facut revolutii, ei au creat parlamentele moderne, doctrinele moderne, inclusiv cele totalitare. Si comunismul, si fascismul, si liberalismul sint iesite din mintea unor intelectuali mai mult sau mai putin utopici, ceea ce nu i-a impiedicat sa fie singurii care fac politica. Niciodata, nici-o alta categorie socio-profesionala