Ioana Batranu – Interior melancolic 1990-2000
Aceasta retrospectiva a unei teme importante din creatia Ioanei Batranu, de-a lungul recent incheiatului deceniu, s-a deschis in Sala Ronda a Galeriei Etaj 3/4 in noiembrie 2000 si isi primeste inca vizitatorii in ianuarie 2001.
Trasaturi esentiale ale Interioarelor melancolice mi se par a fi picturalitatea si incarcatura culturala. Sala Ronda devine un fel de sala a oglinzilor (spirituale): in acest spatiu interior circular real, jocul arhitecturilor interioare pictate te trimite la repere geografice si ale istoriei artei diferite. Asocierea uneori a interiorului cu exteriorul, definite, ambele, prin tuse de culoare, „adinceste“ senzatia postmoderna de „tablou in tablou“ (transformabila: „film in film“ etc.), a carei componenta de „suprafata“ este, in cazul acesta, tocmai personalitatea spatiului-gazda al expozitiei.
Interioarele pictate de Ioana Batranu sint locuri de refugiu spiritual, de regasire cu sine, dezvaluie o modalitate de supravietuire intr-o lume altfel ostila si alienata. Artista ne marturisea ca lupta impotriva neutralitatii reci a unor spatii comune sau in care trebuie sa-si petreaca momente ale existentei sociale, populindu-le cu reproduceri dupa opere de arta.
Tema Interioarelor melancolice, initiata acum un deceniu, poate fi receptata si ca un fel de incursiune subiectiva, afectiva, in istoria artei, ca un „album“ gratie caruia (re)descoperim interioare pompeiene, italian-bizantine, renascentiste, baroce..., conform reperelor ce au sensibilizat-o pe Ioana Batranu. O asemenea revizitare, neironica si totusi postmoderna a istoriei artei, construieste, piesa cu piesa, un soi de utopie culturala (care, in planul existential, simplu, hraneste dorinta de visare a melancolicului). Autoarea face si pasul urmator (pornind tot de la sugestiile – asociate – ale muzeului imagi
